Numărul 1 mondial în tenismul profesionist feminin, Simona Halep, a a făcut public obiectivul ei la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 : o medalie şi să fie portdrapelul României.
„Sunt onorată să fac parte din lotul olimpic al României. Mai este ceva timp până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar eu sper să fiu aptă şi să mă calific. Am jucat la Londra acum două ediţii şi a fost foarte frumos, emoţionant şi foarte diferit de ceea ce facem noi în fiecare zi. Tenisul este un sport individual, dar atunci când am jucat la Jocurile Olimpice a fost cu totul şi cu totul altceva. Au fost emoţii cum nu am mai întâlnit şi sper ca acum să joc mult mai bine decât am făcut-o la Londra. Obiectivul meu principal la Tokyo este bineînţeles o medalie, nu contează ce medalie. Eu să fac tot posibilul să fiu prezentă la Tokyo şi să câştig. Mai vreau însă să spun ceva, îmi exprim public dorinţa de a fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Bineînţeles, dacă o să merg şi dacă asociaţia care decide va hotări astfel. Pentru mine ar fi o mare bucurie”, a afirmat Halel, citată de Agerpres.
Jucătoarea face parte din lotul olimpic de tenis al României, anunţat, marţi, de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, alături de următorii 11 sportivi: Mihaela Buzărnescu (24 WTA), Irina Begu (67 WTA), Ana Bogdan (76 WTA), Sorana Cîrstea (85 WTA), Monica Niculescu (100 WTA), Alexandra Dulgheru (147 WTA), Irina Bara (158 WTA), Raluca Olaru (dublu, 44 WTA), Marius Copil (60 ATP), Horia Tecău (dublu, 27 ATP), Florin Mergea (dublu, 576 ATP).