Liliana Sbîrnea: „Prin soluțiile legislative propuse, tinerele sunt încurajate să urmeze o carieră științifică.”

0
1326

Peste 1300 de parlamentari din întreaga lume s-au întâlnit la Geneva, in perioada 14-18 octombrie, pentru cea de-a 139-a Adunare a UIP (Uniunea Interparlamentară – organizaţia cu vocaţie mondială care reuneşte parlamentele statelor suverane). Sub tema umbrelă a științei, tehnologiei și inovării, Adunarea a acoperit mai multe subiecte, printre care știrile false, sexismul și hărțuirea în parlamente, drepturile omului, dezarmarea, combaterea terorismului, obiectivele dezvoltării durabile (SDG) și migrația.

Doamna senator Liliana Sbîrnea a avut o intervenție în cadrul forumului femeilor parlamentar din cadrul UIP139 de la Geneva:

”La dezbaterile privind „Egalitatea între sexe în domeniul științei și tehnologiei”, am subliniat rolul crucial pe care îl are educația în implicarea femeilor în aceste domenii. Ca țară, ocupăm locul 20 la nivelul UE, pentru că reprezentarea femeilor în aceste sectoare este de 26%, media europeană fiind de 16%.
Prin soluțiile legislative propuse, tinerele sunt încurajate să urmeze o carieră științifică.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here