150.000 de euro a scos primăria din buzunar pentru achiziţionarea a trei toalete publice

0
2132

Constănţenii se pot lăuda cu una dintre cele mai scumpe toalete din ţară. Wc-uri de 50 de mii de euro. În total, 150 de mii de euro a scos primăria din buzunar pentru achiziţionarea a trei toalete publice pe care le-a amplasat în Parcul Arheologic, reabilitat şi el de curând. Preţioasele toalete au fost deschise publicului, însă constănţenii nu par deloc încântaţi de achiziţia făcută de mai marii oraşului.

50.000 de euro este preţul unei singure toalete. Adică echivalentul unui apartament într-un cartier modest din oraşul de la malul mării. Are o suprafaţă de 18 mp ceea ce înseamnă, dacă facem un calcul simplu, ca fiecare metru pătrat a costat 2880 de euro. Suma nu include şi dotările interioare. Pentru acestea s-au plătit separat alţi 2o de mii de euro.

Una dintre toalete este pentru femei, cealaltă pentru bărbate, iar a treia este dedicată persoanelor cu dizabilităţi şi mamelor însoţite de copii mici. Achiziţionarea celor trei toalete vine la pachet cu reabilitarea întregului parc, care a costat în jur de 3 milioane de euro. Chiar şi aşa constănţenii nu par deloc încântaţi de cele trei toalete şi cred că banii ar fi putut fi folosiţi în alte scopuri, iar pentru parc să fi fost cumpărate toalete obişnuite.

Edilul oraşului nu este de acord cu cei care-i critică investiţia. Ba chiar a fost deranjat în momentul în care a fost întrebat de ziarişti dacă se justifica achiziţionare acelor trei toalete la acel preţ.

„Trăim într-o paradigmă a ipocriziei. Ne uităm afară și vedem cum totul este frumos (…) vedem cum este la Paris, cum este la Londra, cum este în alte părți (…) Înainte să aruncaţi aceste aprecieri personale, că sunt sume exorbitante, informați-vă și dați credit specialiștilor și judecătorilor, de data aceasta. Cine se simte nedreptățit, este rugat de mine, primarul municipiului Constanța, să se adreseze parchetului” a spus Decebal Făgădău – primar Constanța.

Cele trei toalete vor fi păzite de angajaţii poliţiei locale, iar o firmă de curăţenie privată se va ocupa de întreţinerea lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here