Puful de plopi, coşmarul alergicilor

0
1199

 

 

Ultima lună de primăvară aduce şi mici incomodităţi. Puful de plopi a început să invadeze străzile Buzăului , iar plimbările în aer liber devin chinuitoare pentru oamenii alergici.

Dacă în această perioadă, mai mult ca oricând strănutaţi, vă scărpinaţi sau lăcrimaţi, să ştiţi că şi dumneavoastră aţi devenit alergic. Cauzele alergiilor apărute primăvara mai pot fi, pe lângă puful de la plopi, copacii, florile şi seminţele care înfloresc mai târziu. Netratate, aceste alergii se pot complica.

Omul mai poate dezvolta alergii şi la acarieni, substanţe chimice, anumite alimente. Forma cea mai gravă a alergiilor este astmul bronşic. Persoanele care se cunosc alergice la puful de plop trebuie să se protejeze prin administrarea unui antihistaminic pe perioada existenţei pufului şi să încerce să evite plimbările în natură pentru a evita contactul cu acesta”, avertizează specialiștii.

Evitarea ieșirilor în aer liber în intervalul 9-10 dimineața și purtarea unor măști de față care să ne acopere gura și nasul sunt metode eficiente de prevenire a alergiilor sezoniere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here