Alimente care combat astenia de primăvară

0
999

Iarna lasă în urmă carenţe vitaminice, toxine care se cer eliminate, oboseală generală, neplăceri pe care le reduci cu ajutorul legumelor, al fructelor proaspete de primăvară şi al sportului.

Primăvara nu aduce cu sine numai temperaturi mai ridicate şi mai multă lumină,ci şi astenia,o slăbiciune fizică şi psihică manifestată mai ales la vârstele extreme. Carenţa de vitamine şi minerale din alimentaţia din timpul iernii,lipsa luminii şi a mişcării în aer liber,dar şi obiceiurile alimentare nocive,precum săritul pentru micul dejun,sunt principalii factori care conduc la astenie.

Astenia netratată duce la depresie

Simptomele asteniei sunt numeroase. Printre cele mai obişnuite se numără anxietatea,oboseala,nervozitatea,lipsa de vitalitate,de încredere în sine şi de concentrare. Atunci când nu sunt luate în serios şi tratate prin consumul de vegetale sau prin mişcare,se poate dezvolta fie o depresie,fie o oboseală cronică. Din momentul apariţiei uneia dintre ele,recurge la sfatul medicului de familie,pentru că semnele severe ale asteniei pot fi cauzate de boli cardiovasculare,afecţiuni pulmonare sau renale sau chiar diabet.

Din fericire,toate neplăcerile asteniei pot fi prevenite cu ajutorul unor remedii naturale pe care le ai la îndemână:

Smochinele

Uscate sau crude,smochinele sunt eficiente în lupta împotriva asteniei datorită conţinutului de vitamine,minerale,proteine,zaharuri şi antioxidanţi. Aceştia din urmă sunt deosebit de importanţi,mai ales primăvară,perioadă propice detoxifierilor,datorită fructelor şi legumelor proaspete de sezon. O cantitate zilnică,moderată de smochine îţi va aduce un aport considerabil de calorii,de aceea orice exces trebuie evitat.

Spanacul

Este recomandat de nutriţionişti pentru combaterea asteniei mulţumită numărului impresionant de vitamine,de săruri minerale,proteine şi fibre pe care le conţine,dar şi a celor numai 17 calorii pe suta de grame,care te ajută să nu iei în greutate. De altfel,chiar şi din numai o sută de grame de spanac îţi procură 35 mg de fier,23 mg de vitamina C,2 mg de vitamina E,500 mg de potasiu,170 mg de calciu şi fibre. Din cauza acidului oxalic din compoziţia spanacului,acesta este bine să fie consumat împreună cu legume şi fructe care aduc un aport mare de vitamina C,castraveţi,ceapă,afine,banane,mere,citrice,struguri. Acidul oxalic din spanac nu permite fixarea fierului,însă vitamina C îi anulează efectul.

Contraindicaţii

Din cauza acidului oxalic pe care îl conţine,spanacul nu este indicat celor care suferă de reumatism,afecţiuni digestive inflamatorii sau hepatită.

Ştevia

Vitaminele şi sărurile minerale din compoziţia ei te ajută s-o digeri cu uşurinţă. Forma cea mai eficace sub care este folosită ştevia contra anemiei şi asteniei este decoctul. Acesta se prepară dintr-o lingură de rădăcini de ştevie fierte cu o cană de apă timp de cinci minute. Amestecul îl filtrezi,apoi îl consumi înainte de masă,câte două căni pe zi.

Urzicile

Cunoscute pentru efectul lor antianemic,urzicile au acţiune diuretică şi scad glicemia. Infuzia de urzici o pregăteşti folosind o lingură de frunze  la o cană de apă. Nu fierbi frunzele,ci doar le opăreşti,apoi bei din infuzie de patru ori pe zi,fără s-o îndulceşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here