“PRIMA CASĂ”, ÎNCOTRO?

0
1318

Ce se va întâmpla cu Prima Casă în 2018? Este întrebarea multora dintrei cei care sunt în căutarea unei locuințe. Programul de creditare Prima Casă, ar trebui să se deruleze  până în 2021, însă mulți se tem că fondurile se vor epuiza  înainte de această dată, și că nu vor reuși să-și achiziționeze casa mult visată. Fondul alocat pentru acest program va mai mic însă în următorii ani.

Conform Memorandumului pentru Strategia Programului ”Prima casă” pe 5 ani, programul de creditare Prima Casă, ar trebui să existe până în 2021. Programul va continua, va avea o serie de schimbări, prima fiind valoarea totală a creditelor. Astfel, dacă la nivelul lui 2017 vom avea un total de 2.5 miliarde de lei, în perioada 2018-2020, plafonul va scădea la 2 miliarde de lei, culminând cu un minim de 1.5 miliarde de lei la nivelul anului 2021, acesta fiind și ultimul an al programului. Pentru a încuraja cumpărarea de locuințe noi, procentul de garantare pentru un apartament nou sau consolidat rămâne la 50%, în timp ce pentru un apartament vechi procentul va fi de 40%.

Programul Prima casă a fost principalul motor al creditării ipotecare în ultimii ani, mii de români cumpărându-și locuințe prin acest program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here