Trecerea la ora de iarnă. Care este scopul acesteia?

0
1698

România trece în acest weekend la ora de iarnă, ceasul va fi dat înapoi cu o oră. Astfel, ora 4.00 va deveni ora 3.00, iar ziua de duminică va avea 25 de ore, fiind cea mai lungă din an. Trecerea la ora de iarnă nu va modifica, însă, mersul trenurilor, circulația urmând a se efectua conform orarelor prevăzute. Scopul trecerii la ora de iarnă este acela de a utiliza cât mai eficient lumina soarelui şi de a fi mai aproape de un ritm natural de viaţă.

În  noaptea de sâmbătă, 28 octombrie, spre duminică, 29 octombrie, trecem la ora de iarnă. Deși este mai puțin nefastă în termeni de tulburări ale somnului decât trecerea la ora de vară, când noaptea devine mai scurtă cu o oră, schimbarea orei este resimțită mai ales la persoanele mai fragile, precum copiii și bătrânii. Somnul, pofta de mâncare, capacitatea de muncă, concentrarea și stările de dispoziție ne pot fi, insă, afectate.

Specialiștii ne sfătuiesc să nu lenevim prea mult duminica în pat, întrucât există riscul să nu ne fie somn seara, la ora când trebuie să mergem la culcare. Nu de alta, dar creierul are nevoie de odihnă pentru a putea fi eficienți a doua zi.

Puţini ştiu că ideea trecerii la ora de vara si de iarna i-a venit americanului Benjamin Franklin, în 1784, preocuparea majoră în acea vreme fiind folosirea orelor de lumină naturală. La noi în ţară, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată, fiind reintrodusă în 1979.

Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din martie, până în ultima duminică din octombrie. Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor, circulația urmând a se efectua conform orarelor prevăzute. Conform CFR Călători, trenurile de călători aflate în circulație după ora 4:00, ora oficială de vară, vor opri în stațiile din parcurs stabilite, unde vor staționa până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală își vor continua mersul până la destinație.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here