Panică a fost în această dimineaţă şi în zona Gării CFR Râmnicu Sărat. Un incendiu a cuprins o magazie dezafectată iar pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere. Misiunea a fost îngreunată de vântul care sufla tare, dar şi de materialele inflamabile din care era construit imobilul. Un pericol major l-a constituit şi prezenţa în apropiere a unor vagoane cu benzină. În cele din urmă incendiul a fost lichidat după 5 ore, iar magazia, cu o suprafaţă de aproape 600 de mp, a ars în totalitate.
Incendiul a izbucnit la primele ore ale dimineţii iar pompierii de la Detaşamentul de Pompieri Rm Sărat din cadrul ISU Buzău au intervenit imediat. La faţa locului au ajuns 3 autospeciale de stingere cu apă, dar şi o autocisternă ce aparţine primăriei. Pompierii au încercat să izoleze rapid focul, deoarece incendiul se manifesta cu flăcări mari, din cauza materialelor inflamabile din care era făcută magazia şi a vântului care sufla cu putere.
Mai mult, în imediata apropiere se afla o garnitură de tren, care transporta benzină, iar pericolul producerii unei tragedii era foarte mare.
Tot ca măsură de siguranţă, salariaţii gării CFR Rm Sărat au întrerupt alimentarea cu energie electrică. Magazia dezafectată, în suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi a ars în întregime. Pompierii au stabilit drept cauză focul deschis , pus cel mai probabil de oameni ai străzii, care se adăposteau noaptea aici.