Lucian Șova, Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, a convocat, în această dimineață, o ședință de urgență la Compania Națională „Poșta Română”. Acesta a cerut și demisia membrilor Consiliului de Administrație și a directorului general interimar, Andrei Stănescu, pe motivul unui management defectuos din ultimul an.
Corpul de control al ministrului a fost trimis la Poșta Română pentru a verifica modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de Consiliul Concurenței cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat.
“Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale întreprinde toate măsurile legale posibile pentru a evita ca această companie să intre în incapacitate de plată și pentru a putea începe punerea în aplicare a unui plan strategic de redresare, elaborat în ultimele două luni”, se arată în comunicatul citat.
Ministerul Comunicațiilor atrage atenția că toată conducerea Poștei Române are obligația legală să ia toate măsurile, astfel încât compania să nu ajungă în incapacitate de plată sau insolvență.
”A sta pasiv și a aștepta ca acționarul majoritar să-și majoreze capitalul social, solicitând întâi de toate majorarea indemnizației membrilor Consiliului de Administrație, nu este în atribuția unui președinte al vreunui Consiliu de Administrație”, se mai arată în comunicatul de presă citat de Agerpres.ro
Ministerul de resort precizează că suma destinată capitalizării CNPR este prevăzută în continuare în bugetul ministerului și nu este afectată de rectificarea bugetară.
Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie, scrie Agerpres.ro.
Poșta Română este o companie națională înființată conform Legii 31/1990. Poșta Română este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP), în proporție de 25%.