18 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Timiş

0
1533

Procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul D.G.P.M.B.  au efectuat un număr de 18  percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie în formă calificată, şantaj, furt calificat, înşelăciune, mărturie mincinoasă şi contrabandă cu ţigarete.

Potrivit comunicatului de presă postat de DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii mai 2016, un număr de 4 suspecţi au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, grup la care au aderat şi pe care l-au “Începând cu toamna anului 2016, în cadrul grupului au fost atrase şi alte persoane care au sprijinit activitatea grupării, prin contribuţii permanente sau periodice, sub coordonarea liderului grupului,  fiecare membru având sarcini complementare în realizarea activităţii infracţionale, roluri prestabilite în cadrul grupului şi reguli de comportare specifice unei unităţi structurate. Corelativ atragerii de noi membrii, liderul grupării a început planificarea comiterii unor noi infracţiuni (contrabandă, contrabandă asimilată şi trafic de migranţi), acesta punând la cale trecerea frauduloasă a frontierei de stat dintre Bulgaria şi România a mai multor persoane, precum şi procurarea şi comercializarea de ţigări provenite din contrabandă. Sub acest aspect, membrii grupării au recurs inclusiv la sustragerea acestor mărfuri de la cei care le deţin ilicit, unele fapte fiind comise inclusiv prin acte de violenţă fizică, mizând pe imposibilitatea acestora de a reclama furtul unor bunuri deţinute în mod nelegal”, se mai arată în comunicatul de presă.

Potrivit anchetatorilor, liderul grupului a recrutat mai mulţi cetăţeni români şi străini (de origine bulgară, ucrainiană şi sârbă). În același timp, pentru a-şi asigura mijloacele financiare necesare finanţării şi stimulării membrilor grupării, liderul grupului a planificat şi coordonat comiterea de către “locotenenţii” săi a unor alte infracţiuni contra patrimoniului (furt, tâlhărie, înşelăciune) recrutând, şi în acest caz, noi membri, ale căror calităţi şi “specializări” erau necesare pentru a asigura reuşita deplină a planurilor sale infracţionale, minuţios concepute.

Reprezentanții DIICOT precizează că cercetările efectuate au relevat că gruparea infracţională era organizată în baza principiului subordonării ierarhice, decizia comiterii unei infracţiuni aparţinând de fiecare dată liderului grupului care stabilea participanţii la săvârşirea faptei şi rolul, în detaliu, al fiecăruia dintre ei.

“ În acest scop, la indicaţiile liderului, membrii grupării organizau veritabile acţiuni de cunoaştere a victimelor, pe care le urmăreau vreme îndelungată, inclusiv prin montarea, pe autoturismele acestora, a unor echipamente de localizare, pentru a le cunoaşte obiceiurile, familia şi locurile frecventate. Informaţiile astfel obţinute erau utilizate fie pentru şantajarea victimelor (nevoite să satisfacă pretenţiile financiare ale membrilor grupării, pentru nu suferi anumite consecinţe păgubitoare), fie pentru cunoaşterea exactă a momentului în care urma să fie comisă infracţiunea (de exemplu, când victimele erau plecate de acasă – în cazul infracţiunii de furt; a locului unde se aflau victimele – în cazul infracţiunii de tâlhărie).  Prejudiciul cauzat din săvârşirea infracţiunilor, până la acest moment, este în sumă de aproximativ 150.000 de euro. La sediul D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 19 persoane. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, Direcţiei Generale Anticorupţie, Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se mai anună în comunicatul DIICOT .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here