Românii care vor să -și cumpere o mașina prin programul “Rabla” ar face bine să se grăbească. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, la Buzau, Prefectura a înființat chiar un ghișeu special pentru Programul “Rabla”.
Programul Rabla 2017 se bucură de un succes peste așteptări. Mai bine de 40% din numărul total de vouchere disponibile pentru ediția din acest an au fost deja epuizate la nivel național, în doar 6 zile de la startul oficial al programului.
Persoanele care casează o maşină mai veche de opt ani, beneficiază de o primă de 6.500 lei la achiziţionarea unei maşini noi, cu motor diesel sau pe benzină. Pe lângă voucherul de 6.500 de lei, statul oferă un ecobonus de 1.700 de lei, dacă motorul este hibrid şi, încă unul de 1.000 de lei, pentru o maşină cu emisii reduse. În cazul programului “Rabla Plus”, statul subvenţionează cu 4.500 euro cumpărarea unui autoturism electric hibrid şi cu 10.000 de euro unul electric pur. In acest an, Ministerul Mediului a alocat un buget de 180 de milioane de lei pentru Programul “Rabla Clasic” şi de 45 de milioane de lei pentru “Rabla Plus”.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, la Buzău, reprezentații Prefecturii au decis înființarea unui ghișeu special pentru Programul “Rabla”.
“La solicitarea Ministerului Afacerilor Interne s-a luat această decizie deoarece este nevoie de acest ghișeu. Omul în 30 de zile trebuie să beneficieze de toate documentele conform legii 212/2015 pentru vehicule scoase din uz. “ a declarat Carmen Ichim, prefect județul Buzău.
Este vorba despre ghișeul nr. 4, care este destinat și depunerii cererilor de radiere și eliberării certificatelor de radiere din programul RABLA. Ghișeul are programul de funcționare de luni până vineri, între orele 8.30-14.00.