Nuntă în „Satul Dacic” din Buzău

0
2587

Ajutați de un preot cu suflet mare, doi tineri din județul Buzău au acceptat să locuiască în „satul dacic” pe care Fundația Sfântul Sava îl construiește între dealurile din comuna Năeni.

O mare de oameni îmbrăcați în straie populare s-a revărsat duminică peste valea în care a început să răsară vatra „satului dacic” de la Năeni, construit de fundația preotului buzoian Mihail Milea. Ocazia: nunta a doi tineri sărmani, din zona de munte a Buzăului, care au decis să se mute în micuța comunitate. Ionuț și Nicoleta, el de 25 de ani, ea, de 18 ani, și-au unit destinele după rânduiala unei nunţi tradiţionale, după rosturile pe care le urmau şi strămoşii noştri cu sute, poate mii de ani în urmă.

Un polițist din Mizil, Petre Ștefan, și soția sa, le-au fost nași noilor locatari ai satului dacic, în care mai trăiesc alți trei bărbați. Părinții spirituali ai familiei nou întemeiate nu s-au dat în lături nici de la pregătirea nunții tradiționale. Cei doi au avut bucuria să spună da în faţa primarului şi a nuntaşilor, toți purtători cu mândrie ai iei.

Tinerii au fost cununați religios de trei preoți, în „altarul dacic”, o bisericuță mică, săpată într-un mal de pământ. Cunune le-au fost coronițe din flori. După ceremonialul religios, nuntașii și mirii au încins o frumoasă horă românească apoi au s-au adunat în jurul meselor.

Ionuţ şi Nicoleta sunt doi tineri din Lopătari, fără posibilităţi materiale, care au fost luaţi sub aripa sa de părintele Mihail Milea. El le-a aşezat viaţa pe un făgaş de normalitate şi a făcut ca dragostea lor să se consfinţească creştineşte, în Biserică, prin taina cununiei. Ei vor locui în „satul dacic” de la Năeni, acolo unde cel mai vechi locatar este Sava Moise.

Tot tradițional a fost și meniul festiv. Petrecăreții s-au ospătat cu tocănițe la ceaun cu mămăligă, caș și urdă din stâna satului dacic, pește și pâine de casă. Locuitorii satului dacic vor avea în curând alte motive de a petrece. Mireasa este gravidă iar peste două luni în satul dacic va fi prima naștere, apoi va urma primul botez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here