Puțin după miezul nopții, din cauza vitezei, șoferul care plecase din Constanța cu destinația Roman nu ar mai fi reușit să evite o groapă din carosabil și a intrat direct în ea. A fost însă de ajuns ca cisterna să intre în balans și apoi să se răstoarne.
Din fericire, în urma impactului cu solul, cisterna a ramas intactă, iar cele 23 de tone de benzină nu s-au scurs pe câmp.
Pentru a evita producerea unei explozii, pompierii ajunși la locul incidentului au decuplat acumulatorul. Lucrătorii ISU au asigurat perimetrul până când o altă cisternă, venită de la Constanța, a preluat combustibilul. Traficul în zonă a rămas blocat până la repunerea cisternei pe roți.