COMUNICAT: RECOMANDĂRI ALE POMPIERILOR PENTRU SĂRBĂTORILE PASCALE

0
1297

În vederea petrecerii în siguranță a sărbătorilor pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Buzău a remis un comunicat de presă conținând o serie de recomandări adresate cetățenilor și responsabililor lăcașurilor de cult:

”Apropierea Învierii Domnului aduce bucurie şi purificare sufletească tuturor credincioşilor de pretutindeni. Mărturie vie a spiritualităţii româneşti, lăcaşurile de cult reprezintă valori patrimoniale naționale prin ele însele, dar și prin obiectele pe care le adăpostesc, acestea fiind adevărate valori artistice şi de cult, cum sunt: icoane, sculpturi, fresce, tapiţerii ori manuscrise şi tipărituri. Nu de puţine ori moştenirea culturală şi religioasă lăsată de înaintaşi a căzut pradă flăcărilor, fiind distruse valorile materiale şi spirituale.

Pentru acest sfârşit de săptămână, peste 350 de pompieri, cu 50 de mijloace tehnice, vor fi pregătiți să intervină în situații de urgență, acţionând în sistem integrat alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne în zonele în care vor fi organizate evenimente publice de amploare, principalele priorități fiind acordarea ajutorului medical de urgență și stingerea incendiilor.

De asemenea, în asigurarea măsurilor de prevenire şi de intervenţie operativă la faţa locului în cazul unui eventual incendiu, au fost angrenate şi structurile de intervenţie voluntare şi private.

Premergător sărbătorilor pascale, acțiunile inspectorilor de prevenire se vor derula cu precădere la unitățile de cult, având în vedere că în această perioadă un număr foarte mare de cetățeni vor păși pragul bisericilor.

Verificările vor viza dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și stabilirea zonelor de parcare, astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie afectat.

Totodată, tot personalul clerical a fost conştientizat şi responsabilizat cu privire la măsurile ce trebuie luate privind apărarea împotriva incendiilor premergător, pe durata sau după desfăşurarea slujbelor religioase.

Având în vedere că la slujbele oficiate în perioada Sărbătorilor Pascale se aşteaptă un aflux mare de participanţi, I.S.U. Buzău recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:

  • Limitarea accesului credincioşilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult;
  • Menţinerea fixă în poziţie deschisă a uşilor de acces/evacuare în/din biserică, precum şi îndepărtarea/eliminarea covoarelor şi mobilierului care nu sunt fixate ferm în pardoseală;
  • Lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii şi, de asemenea, se recomandă evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule (autoturisme, autocare, microbuze);
  • Necesitatea păstrării calmului şi evacuarea în ordine a lăcaşului de cult în cazul producerii unui incendiu, cu menţiunea că, în cazul evacuării de urgenţă a clădirii, să stingă imediat lumânările şi să utilizeze lanternele din dotarea telefoanelor mobile;
  • Efectuarea unui control riguros după terminarea slujbelor religioase pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu;
  • Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi a mănăstirilor astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie al autospecialelor de pompieri.

În cazul producerii unui eventual incendiu în lăcaşul de cult:

  • Se evacuează toţi enoriaşii din biserică, prin grija şi sub coordonarea preoţilor utilizând echilibrat toate căile de evacuare existente, inclusiv cele din altar, o atenţie deosebită fiind acordată persoanelor în vârstă ori cu un grad de mobilitate redus;
  • Concomitent cu evacuarea persoanelor, se asigură prima intervenţie pentru stingerea incendiului, utilizând stingătoarele de incendiu;
  • Se vor anunţa de îndată serviciile de urgenţă profesioniste la numărul de apel unic 112 şi serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al localităţii.

Totodată, în vederea evitării producerii unor evenimente ce se pot solda cu consecinţe grave, recomandăm cetăţenilor care doresc să sărbătorească în mijlocul naturii „la iarbă verde” să respecte următoarele reguli şi măsuri de prevenire:

  • să pregătească focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate;
  • să nu lase copiii să se joace cu focul;
  • să nu lase niciodată focul nesupravegheat;
  • să menţină curăţenia prin prisma faptului că hârtiile, resturile de mâncare şi sticlele ar putea contribui la propagarea incendiilor;
  • să stingă cu apă sau pământ focul sau cărbunii încinşi înainte de a pleca.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here