TEODORA TUDOSE, studenta de 20 de ani diagnosticată anul trecut cu o boală extrem de rară, a murit aseară la Viena

0
2336

Primele semne ale bolii de care suferea Teodora au apărut la sfârşitul lui noiembrie trecut, când tânăra buzoiancă a început să acuze tot mai frecvent dureri de cap, greţuri şi stare confuzională. A fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă din Bucureşti, unde în scurt timp a intrat în comă. Medicii de aici au diagnosticat-o cu o boală extrem de rară – encefalită autoimună cu anticorpi anti NMDA și anticorpi AMPA – specialiştii afirmând că este al doilea caz înregistrat în ultimii ani în ţara noastră.

Până la jumătatea lunii februarie, când familia a reuşit să strângă din donaţii suma necesară pentru a o transfera pe Teodora la un spital din Viena, fata a trecut prin numeroase investigații, o operație şi multe încercări de tratament, dând foarte rar semne de revenire.

În urma mobilizării extraordinare a cetăţenilor şi autorităţilor din Buzău, părinţii Teodorei Tudose au dus-o la o clinică de specialitate din capitala Austriei, dar din păcate, după alte câteva zile de luptă cu boala sa neiertătoare, fata s-a stins aseară din viaţă, lăsând în urma ei o familie şi zeci de colegi şi prieteni muţi de durere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here