COPACI PE CAROSABIL ȘI TRAFIC DEVIAT. SUNT PROBLEMELE CAUZATE DE VÂNTUL PUTERNIC ÎN UNELE ZONE DIN SUD-ESTUL ȚĂRII

0
1582

Autor: Daniel Țigleanu

  UPDATE 2: Vântul puternic a smuls balcoanele unor blocuri din cartierul Berceni, din București. De asemenea, vitrina unui magazin aflat la parterul unui bloc de 10 etaje, din Sectorul 4 al Capitalei a fost smulsă cu totul de vânt. Tot în București, rafalele de vânt au pus la pământ 19 copaci.

     UPDATE 1: În judeţul Prahova, din cauza a doi copaci căzuţi pe carosabil, traficul rutier pe DN1 se desfăşoară îngreunat la ieşirea din Azuga către Predeal şi între Azuga şi Buşteni unde, de asemenea, un copac a căzut pe carosabil din cauza vântului puternic. În condiţii de vânt puternic se circulă şi pe A1 Bucureşti – Piteşti, dar şi pe A2 Bucureşti – Constanţa şi A3 Bucureşti – Ploieşti. Pe DN1A ninge viscolit între kilometrii 140 şi 160, însă nu s-a depus strat de zăpadă. Carosabilul este negru.

    ȘTIREA INIȚIALĂ: În capitală, un copac a căzut, duminică dimineață, la intersecția străzilor Grivița cu Semicercului. Din acest motiv, ambele benzi de circulație au fost blocate iar traficul a fost redirecționat pe strada Buzești către Bulevardul Dacia. Din primele informații, în cădere copacul a rupt și firele de tensiune care alimentează troleibuzele. În județul Constanța, pompierii au fost solicitați să intervină pentru înlăturarea a doi copaci căzuti. Unul a fost înlăturat de pe DN 22C în dreptul localității Cernavodă, iar celălalt în Mangalia.

    Pompierii constănțeni le recomandă cetăţenilor ca, în această perioadă, mai ales ca urmare a fenomenele meteo prognozate, să nu treacă prin dreptul clădirilor aflate în construcţie sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt, panourilor publicitare sau copacilor. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu-şi parcheze mașinile în astfel de zone şi să-şi închidă bine uşile, geamurile sau orificiile pentru ventilaţie de la locuinţe şi anexe gospodăreşti, să nu atingă firele căzute la pământ și să asigure elementele de constructie.

       Potrivit Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, din cauza vântului puternic, toate porturile din judeţul Constanţa (Midia, Mangalia, Constanţa Sud-Agigea şi Constanţa Nord) sunt închise traficului maritim, respectiv fluvial. De la intrarea in vigoare a codului galben de vânt puternic la dispeceratul ISU Constanța s-au primit până la ora 15:00, optsprezece apeluri prin 112 care sesizau diverse situații produse de vânt ( copaci căzuți, stâlpi de electricitate, porțiuni din acoperișuri în pericol de cădere). La 3 dintre apeluri au intervenit pompierii (2 pe DN22C Cernavodă și în Mangalia) și la încă un copac căzut pe o magazie aflată în curtea unei gospodării din municipiul Constanța. Pentru celelalte 15 apeluri au fost anunțate primăriile localităților pe raza cărora s-au produs evenimentele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here