Autor: Newss.ro
Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu puțin timp o nouă alertă meteo de poli moderate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zona de munte care va intra în vigoare sâmbătă, 12 noiembrie, ora 16:00 până duminică, 13 noiembrie, ora 22:00. În toată această perioadă, precipitațiile vor începe să cadă mai întâi în zonele de vest și de sud – vest ale țării, urmând apoi să se extindă în toată România. Ploile vor depăşi local 20 l/mp iar pe arii restrânse, în special în zona montană, Transilvania şi Moldova vor ajunge și la 40…50 l/mp.
Din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică, pe arii extinse, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest. Nici de vânt puternic nu vom scăpa. Acesta va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h. În toate zonele de munte, din după-amiaza zilei de sâmbătă vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea.