ELEVII AR PUTEA PRIMI BANI ÎN PLUS LA ALOCAȚIE?

0
2248

Autor: Newss.ro

      În pragul alegerilor din această iarnă, parlamentarii abundă de inițiative legislative care vizează învățământul românesc. Pe lângă cele care vizează acordarea de ajutoare elevilor şi preşcolarilor – cazuri sociale, şi masă şi cazare gratuită în cantinele şi internatele şcolare,  senatorul Ioan Agrigoarei a iniţiat la rândul său un proiect de lege care prevede ca elevii să primească 100 de euro în plus, la alocaţie. Totul este posibil însă cu o condiție: banii vor fi acordați doar copiilor care nu au nicio absenţă la şcoală. Senatorul este convins că în acest mod, tinerii vor fi stimulați ,,să facă copii şi pe copii să înveţe. Dacă fiecare copil va frecventa grădiniţa, şcoala primară, liceul şi o facultate, nivelul de educaţie va creşte simţitor”. Ioan Agrigoarei crede că inițiativa sa legislativă nu ar reprezenta un efort material enorm pentru Guvern și prin urmare se vor găsi banii necesari pentru a mări alocațiile tuturor copiilor. Potrivit proiectului de lege inițiat de senator, banii nu vor fi virați într-un cont al părinților sau tutorelui, ci sub forma unor tichete ce vor putea fi folosite pentru alimente, haine şi rechizite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here