ANGAJAȚII DSV BUZĂU SE PREGĂTESC DE PROTESTE

0
218
Arhivă

Medicii veterinari din Buzău se pregătesc de proteste, nemulțumiți de inechitățile salariale. Sindicaliștii cer ca și personalul Direcției Sanitar Veterinare care se ocupă de proiecte europene să primească sporuri așa cum se întâmplă în cazul celor de la APIA sau din Direcțiile Agricole.

Primul pas va fi făcut miercuri, 6 noiembrie, când sindicaliștii de la Direcția Sanitar Veterinară Buzău vor intra în grevă japoneză de două ore, începând cu ora 10.00.

Două zile mai târziu, pe 8 noiembrie, este programată o grevă de avertisment, tot de două ore, perioadă în care sindicaliștii DSV vor întrerupe activitatea. Medicii veterinari sunt deciși ca, în cazul în care doleanțele lor nu vor fi ascultate, să continue protestele și săptămâna viitoare, când vor picheta sediile partidelor din Guvern. Sindicaliștii nu exclud nici varianta declanșării unei greve generale în cazul în care situația lor nu va fi rezolvată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here