EVENIMENT DE GALĂ

0
238

Eveniment de gală, la Buzău, la aniversarea a 25 de ani de existență a revistei „Amfiteatru Economic”. Desfășurat sub titulatura „Întoarcere la rădăcini”, pentru a consemna  locul unde a luat naștere publicația în anul 1999, evenimentul a reunit numeroase personalități din domeniul universitar, foști și actuali oficiali, membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar și reprezentanți ai mediului academic. În Amfiteatrul fostului Colegiul Universitar Economic din Buzău, organizatorii au  prezentat etapele realizării revistei precum și colectivul care a contribuit la apariția primelor numere. De asemenea, cei care au ajutat la elaborarea, tipărirea precum și la promovarea publicației au fost răsplătiți cu plachete aniversare. Prezent și el la evenimentul de la Buzău, rectorul ASE, prof. univ Nicolae Istudor a subliniat rezultatele revistei de-a lungul anilor.

La rândul său, redactorul șef al publicației „Amfiteatru Economic”, prof. univ. Vasile Dinu, cel care a pus bazele și a coordonat neîntrerupt revista, a descris evoluția editorială a acesteia.

Primarul municipiului Buzău, Contantin Toma, a declarat că și-ar dori ca prestigioasa instituție universitară de învățâmânt economic să activeze și la Buzău cu clase de învățâmânt la zi.

„Amfiteatru Economic”este o revistă științifică, bilingvă, română și engleză, care abordează teme economice de anvergură națională, regională și internațională, având o  apariție trimestrială. Publicația este editată și susținută instituțional de către Facultatea de Business și Turism din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here