LITORAL PLIN DE TURIȘTI DE RUSALII. MII DE POLIȚISTI MOBILIZAȚI ÎN TOATĂ ȚARA

0
176

Minivacanța de Rusalii va aduce un val de turiști pe litoral. Încheierea anului școlar și vremea perfectă de vară vor atrage zeci de mii de turiști pe litoral, în minivacanța de Rusalii.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, sunt cu 40 la sută mai multe rezervări făcute doar în ultima săptămână, pe litoral, pentru minivacanța de Rusalii. Cei mai mulți turiști vor un sejur de patru, cinci nopți. Valoarea medie a pachetului este de 2.500 de lei.

Camere disponibile în hoteluri încă mai sunt. Dar vor fi ocupate și acestea, chiar înainte de începutul minivacanței, după experiența celorlalți ani, când rezervările au fost făcute pe ultima sută de metri.

În minivacanța de Rusalii, pe litoral, temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius, iar apa mării va avea circa 20 de grade.

În schimb, în minivacanţa de Rusalii peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor şi Internelor (MAI) vor fi la datorie,  pentru a veghea la buna desfăşurare a evenimentelor care vor avea loc în toată ţara.

Efectivele MAI vor fi prezente la evenimentele cu un număr semnificativ de persoane pentru a preveni faptele ilegale favorizate de aglomeraţie.

Cele mai importante manifestări cultural-artistice vor avea loc, sâmbătă şi duminică, în Timişoara, cu o medie zilnică de 15.000 de participanţi, precum şi în Sibiu, sâmbătă, şi în Buzău, luni, cu 14.000, respectiv 10.000 de participanţi. De asemenea, cele mai importante manifestări religioase vor avea loc în judeţele Suceava, Galaţi, Maramureş, Cluj şi Sălaj unde sunt aşteptate între 3.000 şi 10.000 de persoane.

Totodată, vor fi prezente echipaje ale structurilor de intervenţii în situaţii de urgenţă pregătite să ofere sprijin cetăţenilor, inclusiv în cazul unor urgenţe medicale.

De asemenea, aproximativ 1.500 de poliţişti rutieri vor fi în teren pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor grave de circulaţie.

Echipajele rutiere vor acţiona cu aproximativ 300 de aparate radar pe sectoarele de drum cu risc crescut de producere a unor accidente din cauza vitezei excesive şi vor fi organizate acţiuni punctuale în trafic pentru depistarea şoferilor care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau alte substanţe interzise.

În perioada minivacanţei, traficul rutier va fi monitorizat din aer de elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie, astfel încât echipajele de la sol să fie alertate în timp util cu privire la zonele unde este nevoie de intervenţie urgentă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

29 + = 31