UN GRUP DE COPII, CU SIMPTOME DE TOXINFECȚIE ALIMENTARĂ, ÎN LOCALITATEA BUZOIANĂ MĂGURA

0
176

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Neron Lupașcu” al județului Buzău  a intervenit în această după-amiază pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de persoane, care acuză stare de rău și prezintă simptome de toxiinfecție alimentară, în localitatea buzoiană Măgura.

Cu toții faceau parte dintr-un grup din Capitală, format din 39 copii și trei adulți, care au organizat o excursie și au campat peste noapte în zona Vulcanilor Noroioși. Micul dejun l-au luat dimineață la camping și, imediat, au plecat spre Trovanți. Pe drum însă, unii dintre copii au început să se simtă rău. Deoarece numărul celor care prezentau simptome specifice unei toxiinfecții alimentare a crescut foarte repede, liderul grupului a decis să oprească și să cheme ambulanța.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de transport personal și victime multiple și trei ambulanțe din cadrul SAJ.

La sosirea echipajelor s-a constat că toate persoanele erau conștiente și cooperante, dintre acestea 11 copii și 3 adulți au necesitat îngrijiri medicale.

Ulterior au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Buzău 13 persoane (11 copii și 2 adulți), un adult refuzând transportul la spital.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi a identifica sursa îmbolnăvirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

83 + = 85