ROMANUL “SOLENOID” AL LUI MIRCEA CĂRTĂRESCU, RECOMPENSAT CU PRESTIGIOSUL DUBLIN LITERARY AWARD PE 2024

0
321

Mircea Cărtărescu este câștigătorul din acest an al prestigiosului premiu literar The International Dublin Literary Award, cu fenomenalul roman Solenoid.

Este pentru prima dată când The International Dublin Literary Award, unul dintre cele mai valoroase premii literare din lume, ajunge în România.

Ediția în limba engleză a apărut în traducerea lui Sean Cotter, la Deep Vellum Publishing, în toamna lui 2022, și a fost considerată una dintre cele mai bune cărți ale anului, bucurându-se de cronici elogioase în numeroase publicații importante precum The New York Times, The New Yorker, Publishers Weekly, The Financial Times, iar în aprile 2023 a fost distinsă cu Los Angeles Times Book Prize for Fiction.

Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu, iar romanul Solenoid a fost singura traducere finalistă din acest an.

Cărțile lui Mircea Cărtărescu au fost traduse până acum în 23 de limbi și se bucură de un succes important printre vorbitorii de spaniolă și franceză.

Scriitorul a mai câștigat în ultimii ani celebrul Premiu Thomas Mann în Germania și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 2 =