În curând, buzoienii își vor putea cumpăra carne proaspătă de miel, de Paște, din fața târgului Drăgaica. Acolo au fost amplasate două containere, care au fost deja conectate la utilități: apă, canal și energie electrică.
Cele două containere de tip comercial, care vor fi destinate în perioada următoare comercializării cărnii de miel, îndeplinesc toate condițiile sanitar-veterinare pentru comercializarea produselor agroalimentare. Acestea beneficiază de două spălătoare profesionale din inox cu 2 cuve, aer condiţionat, vestiare, toalete, boilere de apă caldă, și asigură 12 posturi de vânzare de tip ghişeu.
După Paște, în zilele de talcioc, containerele vor putea fi folosite de comercianții de produse lactate și din carne. Societatea Piețe, Târguri și Oboare a luat decizia de a schimba locul obișnuit de vânzare a cărnii de miel în perioada sărbătorilor, după ce Piața de Lactate a fost mutată, iar spațiul rămas liber a fost închiriat unui producător.