ANM: COD GALBEN DE VREME SEVERĂ. UNDE VA FI VALABILĂ AVERTIZAREA ȘI DE CÂND INTRĂ ÎN VIGOARE?

0
513

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vreme severă, valabilă din această după-amiază până mâine, la ora 15.00. În mai multe judeţe din Banat, sudul Crișanei, Transilvania, dar și în zonele montane, specialiştii anunţă ploi torenţiale şi vânt puternic, izolat vijelii și grindină. De asemenea, o informare meteo de fenomene extreme intră în vigoare azi, la ora 14.00 şi este valabilă până joi seară.

Atenţionarea cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabilă în intervalul 16 aprilie, ora 15 – 17 aprilie, ora 15.

Potrivit ANM, în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55…70 km/h, izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

 

În intervalul 16 aprilie, ora 14 – 18 aprilie, ora 20, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în rest. Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice și izolat grindină și vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.

Vântul va avea local și temporar intensificări, marți (16 aprilie) în toate zonele, iar miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h. Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază (17 aprilie), la altitudini de peste 1500 m precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here