CUM POATE UN ANGAJATOR PRIVAT SĂ DEA LIBER SALARIAȚILOR SĂI PE 2 MAI 2024

0
129

Anul acesta, liberul de Ziua Muncii (1 mai) pică într-o zi de miercuri, iar liberele de Paște sunt între vineri (3 mai) și luni (6 mai). În aceste condiții, între Ziua muncii și liberele de Paște există o singură zi lucrătoare, cea de joi (2 mai).

Din moment ce la majoritatea angajatorilor publici nu se lucrează pe 2 mai, fiindcă Guvernul a stabilit o zi liberă suplimentară în acea zi, e bine de știut că și angajatorii privați pot proceda similar, pentru ca salariații să aibă o minivacanță de șase zile consecutive. În acest caz, însă, vorbim de o decizie internă la nivel de companie.

Concret, un angajator privat poate să acorde o zi liberă salariaților săi pe 2 mai printr-o decizie la nivel intern.

Legislația în domeniu nu prevede o procedură specială pe care angajatorul privat să o respecte, dar, dacă există prevederi în acest sens în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern, acestea trebuie respectate.

În cazul în care angajatorul dorește recuperarea zilei libere, aceasta se va putea realiza atât în perioada anterioară zilei libere suplimentare, cât și în perioada ulterioară acesteia – fie prin prelungirea programului zilnic de lucru, fie prin prestarea activității în zilele de repaus saptămânal.

Desigur, acordarea de timp liber în ziua de 2 mai este un beneficiu, astfel că salariatul nu poate fi obligat să stea acasă sau să fie sancționat pentru refuzul liberului. De asemenea, mai există și varianta în care salariații își iau o zi de concediu de odihnă pe 2 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 5 =