„MASĂ SĂNĂTOASĂ” PENTRU ELEVI ȘI PREȘCOLARI

0
290

Elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Vernescu”, din municipiul Râmnicu Sărat, vor beneficia, zilnic, de o masă caldă sau de un pachet cu alimente, pe tot parcursul acestui an. Măsura face parte din cadrul Programul național „Masă sănătoasă”, în care au fost incluse 1.223 de unități de învăţământ preuniversitar de stat din țară. Recent, Consiliul Local Municipal Rm. Sărat a aprobat acordarea acestui suport alimentar pentru elevii Școlii „Gheorghe Vernescu”, precum și valoarea pachetului alimentar sau a mesei calde: 15 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare elev sau preșcolar.

În aceeași ședință, Consiliul Local Râmnicu Sărat a aprobat și o rectificare a bugetului local de venituri și cheltuieli al municipiului pe acest an, ca urmare a repartizării sumei pentru finanţarea Programului naţional „Masă sănătoasă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here