TOT MAI MULȚI TURIȘTI STRĂINI ATRAȘI DE ROMÂNIA

0
106

România devine tot mai atractivă pentru turiștii străini, o arată datele INS. În luna februarie a acestui an a fost înregistrată o ușoară creștere a numărului de vizitatori din afară cu peste 7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

De asemenea, există și o schimbare în ceea ce privește țările din care provin turiștii care ne viziteaza țara.

Cumulat în primele două luni ale acestui an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat aproximativ 1,62 milioane persoane, în creştere cu 1,2% faţă de perioada ianuarie – februarie a anului trecut.

Sosirile turiştilor români au reprezentat 84,4%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 15,6%. La punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini în România au fost de 1,89 milioane persoane, în creştere cu 4,2%.

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini au provenit din Italia (33.900 persoane), Germania (21.800 persoane) şi Regatul Unit (16.000 persoane).

Cel mai mare număr de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică a fost înregistrat în Municipiul Bucureşti (261.900 persoane), Braşov (227.400 persoane) şi Prahova (99.400 persoane).

Durata medie a şederii a fost de 1,9 zile la turiştii români iar la turiştii străini de 2,2 zile, în februarie 2024. În ianuarie şi februarie, durata medie a şederii a fost de 1,8 zile la turiştii români şi 2,3 zile la cei străini.

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna februarie a acestui an, au însumat 1,39 milioane persoane, în creştere cu 14,4% comparativ cu luna februarie 2023, în timp ce, după primele două luni, plecările vizitatorilor români au fost de 2,99 milioane persoane, în creştere cu 10,3% comparativ cu perioada ianuarie – februarie 2023.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

60 + = 69