Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vânt şi vijelii, care vor afecta, începând de luni seara, treptat, întreaga ţară.
Astfel, în intervalul 1 aprilie, ora 20:00 – 2 aprilie, ora 8:00, vântul se va intensifica treptat în Banat, Crişana, Oltenia, jumătatea vestică a Transilvaniei şi în Maramureş, cu viteze de 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, iar în a doua parte a nopţii va avea aspect de vijelie.
În Carpaţii Occidentali şi în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, rafalele vor depăşi 100…110 km/h.
Atenţionarea este valabilă în jumătatea vestică a ţării.
Pentru ziua de marţi, 2 aprilie, a fost emisă o avertizare Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului valabilă în 19 judeţe şi în Capitală. În intervalul orar 8:00 – 18:00, această avertizare va afecta judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ şi Botoşani, iar mai ales după-amiaza şi judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila şi zona continentală a judeţelor Constanţa şi Tulcea.
Vor fi viteze, în general, de 80…85 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăşi 120 km/h.
Restul teritoriului este vizat, marţi, de o avertizare Cod galben de intensificări ale vântului şi vijelii, valabilă în intervalul 8:00 – 22:00. Vântul va avea intensificări susţinute în toată ţara, cu viteze de 55…65 km/h, iar local de 70…80 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 90…110 km/h.
La altitudini de peste 1600 m se vor semnala precipitaţii mixte, iar în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali se vor acumula cantităţi de apă de 10…20 l/mp.