CAMERE DE SUPRAVEGHERE MONTATE ÎN ȘCOLI, FĂRĂ ACORDUL PROFESORILOR SAU AL PĂRINŢILOR.

0
380

Toate şcolile din România vor putea monta camere de supraveghere fără acordul profesorilor sau al părinţilor copiilor. Este noua modificare a legii Educaţiei anunţată de Ligia Deca după cazurile de violenţă – extremă înregistrate recent. Ministrul spune că sistemele pot funcţiona pe hol, în sălile de clasă, la cantină, în sălile de sport sau de festivităti, în cămine, internate sau în bibliotecile şcolare. Camerele de supraveghere audio-video vor putea fi montate peste tot în şcoli. Unde nu există deja, directorii le pot cumpăra din fonduri locale ori naţionale, cât mai curând posibil.

Măsurile vin după valul de violenţe din şcolile din România, față de care mai marii din învătământ declară toleranță zero.

Paradoxal, Ligia Deca spune că în anul şcolar trecut numărul cazurilor de violenţă a scăzut, cu peste 44%. Iar cele mai multe agresiunni au fost doar atac la persoană. 12.000 de elevi au fost sancţionaţi. Ministerul Educaţiei anunţă şi controale în fiecare judeţ pentru a verifica dacă directorii se conformează noii proceduri.

Ministrul de resort spune că pentru fapte grave de violenţă, directorul şcolii este obligat să sesizeze poliţia. Este, de asemenea, obligat să sesizeze fapta la numărul unic 119, la care un reprezentant al DGASPC preia cazul şi se atribuie un manager de caz.

La consiliere şcolară încă nu s-au găsit solutii. România are un expert care se ocupă în medie de peste 800 de copii, dublu față de cât ar trebui si cât ar putea gestiona.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here