Lista filmelor nominalizate pentru premiile Gopo a fost făcută publică, iar competiția se anunță strânsă la mai multe categorii.
Cele mai multe nominalizări au strâns „Libertate”, „Spre nord”, și „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”. În competiție, au intrat pentru prima dată și filme comerciale care au avut succes în cinematografe.
Filmul „Libertate”, în regia lui Tudor Giurgiu, urmărește firul evenimentelor din ’89. Pelicula se concentrează pe violențele de la Sibiu, dar și pe frica oamenilor în legatura cu împușcăturile care au urmat datei de 22 decembrie.
„Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, al lui Radu Jude, a fost și filmul propus de România pentru Premiile Oscar. Pelicula face o radiografie a condițiilor de muncă din România.
Nominalizat este și „Boss”, în regia lui Bogdan Mirică. Un șofer de ambulanță, implicat într-un jaf armat, pornește într-o investigație proprie, pe urma complicilor săi.
Pe lângă filmele de autor, specifice festivalurilor, pe lista se află și titluri comerciale care au avut încasări record în cinematografe și un număr impresionant de spectatori. Iar Coca Bloos, din „Încă două lozuri” și Maria Popistașu, din „Taximetriști” au fost nominalizate pentru rolul de cea mai bună actriță în rol secundar.
Peste 650 de profesionişti din industria românească de film vor decide cine sunt cei care vor primi trofeele Gopo 2024.
Premiile vor fi decernate pe 29 aprilie în cadrul unei gale care va avea loc la Teatrul Național din București.