Berbec
Soarele își începe tranzitul prin propriul tău semn zodiacal și îți oferă un nou început. Exprimă-ți sentimentele deschis și folosește acest val de energie pentru a demara un proces de vindecare a rănilor vechi.
O serie de frici se pot dizolva. Te vei bucura de mai mult optimism, iar forța ta interioară va fi extrem de puternică. Nimic nu te va opri de la a-ți atinge obiectivele. Fii însă atent să te odihnești corespunzător.
Taur
Ai energia necesară să îți reîncarci bateriile și să revii cu forțe proaspete în mediul social. De asemenea, astrele te îndeamnă să acorzi mai multă atenție nevoilor tale fizice, pentru că te poți confrunta cu unele probleme de sănătate. Încearcă să elimini stresul și să te odihnești mai mult.
Vei avea ocazia să îți pui în practică anumite idei și să demarezi un proiect profesional. Este posibil ca dragostea să apară în viața ta. Ai putea cunoaște o persoană specială prin intermediul unei activități legată de muncă.
Gemeni
Contextul astrologic vine cu energie și dorință de socializare. Este un moment excelent să petreci timp cu prietenii, să începi noi colaborări și să participi la diverse evenimente. Totodată, ar trebui să profiți de ocazie pentru a-ți explora mai adânc pasiunile și dorințele. Planurile de viitor vor fi pe lista ta de priorități. Ai însă grijă să stai departe de tensiuni și conflicte. Temperează-ți pornirile de a-ți face singur dreptate. Alege să discuți deschis despre ceea ce te deranjează, fără să folosești un ton acuzator. Este important să asculți și ce au ceilalți de spus pentru a ajunge la un acord.
Rac
Contextul astrologic te poate inspira să preiei frâiele în cariera ta și să fii puțin mai îndrăzneț în urmărirea obiectivelor tale. Ai oportunitatea să faci progrese majore în plan profesional și să depășești orice bariere care te-au împiedicat până acum să evoluezi. Ar putea fi o ocazie excelentă să explorezi un nou domeniu. Totodată, va fi activă latura ta spirituală. Este posibil să începi o călătorie a cunoașterii de sine și să faci pași importanți în dezvoltarea personală.
Leu
Creativitatea ta va fi la cote maxime. Această perioadă este perfectă pentru a-ți îndrepta atenția către noi interese și obiective. Caută perspective noi asupra vieții și a lumii care te înconjoară. Capacitatea ta de a reține informații va fi amplificată și ar trebui să profiți de ocazie pentru a studia ceva nou.
Totodată, vei avea șansa să călătorești mai mult. Pe de altă parte, tranzitul lui Marte prin zodia Pești îți atrage atenția asupra bugetului comun cu partenerul de viață. S-ar putea să găsiți soluții prin care să vă gestionați mai bine finanțele. Există și posibilitatea de a face o investiție împreună.
Fecioară
Este o perioadă în care poți deveni extrem de sincer și vulnerabil. Acesta este un moment minunat pentru a stabili limite mai ferme cu oamenii din jurul tău, fie că este vorba de persoana iubită, de colegi sau prieteni. Protejarea energiei tale este absolut necesară. În plus, vei avea șansa să cunoști pe cineva și să te îndrăgostești. În cuplu, astrele favorizează discuțiile bazate pe înțelegere și sinceritate. Vei putea ajunge la un numitor comun cu persoana iubită și te vei bucura de o armonizare a relației.
Balanță
Ești mai curajos decât de obicei și spui lucrurilor pe nume. Ai însă grijă să nu întreci măsura și să nu îi rănești pe cei din jur cu sinceritatea ta. Găsește un echilibru între dorința ta de a vorbi deschis și diplomație. Energia lui Marte în sectorul muncii te va încuraja să devii eficient și să îți rezolvi sarcinile fără probleme, oricât de dificile ar fi. Vei fi dornic să lucrezi chiar și peste program. Încearcă totuți să eviți suprasolicitatea.
Scorpion
Pui accent pe responsabilitățile tale. Contextul astrologic te încurajează să faci curățenia de primăvară și să îți organizezi mai bine rutina zilnică. Organizează-ți programul astfel încât să poți să dedici timp atât sarcinilor necesare, cât și pasiunilor tale. Doar să muncești și să nu ai parte de distracție nu este o opțiune pentru tine. Va crește dorința de flirt și aventură. Dacă ai un partener de viață, vei fi mai romantic și mai atent la dorințele și nevoile persoanei iubite. Poți crea o legătură mai puternică cu aceasta. Poate intra în discuție posibilitatea de a deveni părinți.
Săgetător
Săptămâna aceasta ieși din hibernare și să devii foarte activ. Acum este momentul să te implici din nou în proiecte ce țin de pasiunile tale și să te bucuri de romantism în relația ta de cuplu. De asemenea, este o oportunitate să depășești orice obstacole care te împiedică să îmbrățișezi adevărata autenticitate și bucuria pură. Ai putea pune la punct un plan de reamenajare a locuinței și să începi proiectul. Totodată, este posibil să simți nevoia de un spațiu mai mare și să iei în calcul varianta de a te muta.
Capricorn
Se dă startul unei perioade de reflecție și explorare interioară. Toată experiența acumulată în ultima perioadă în ceea ce privește latura emoțională te va ajuta acum să te echilibrezi. Este un moment bun pentru a-ți întări legătura cu familia și pentru a te concentra asupra aspectelor domestice care ar putea necesita atenția ta. Este vremea iertării și a împăcărilor. Vei fi mai emotiv, dar și mai înțelegător cu ceilalți. De asemenea, ai putea avea ocazia să formezi conexiuni noi și să te împrietenești cu oamenii care au valori și interese asemănătoare cu ale tale.
Vărsător
Ești mai sociabil și te bucuri de interacțiunile cu cei din jur. De asemenea, vei avea noroc în negocieri și poți lua decizii excelente în plan profesional. În plus, îți îmbunătățești situația financiară. Ai putea avea oportunitatea să obții noi surse de venit. Ia în considerare să îți dezvolți unele talente sau abilități pentru a-ți spori șansele să găsești un loc de muncă mai bun sau să fii inclus într-un proiect de succes. Pe de altă parte, va trebui să fii atent la modul în care îți gestionezi banii. Evită să faci cheltuieli într-un mod impulsiv.
Pești
Este un moment de bilanț în ceea ce privește situația ta financiară. Astrele te îndeamnă să tragi linie și să îți stabilești un buget nou pentru perioada următoare. Poți avea ocazia să obții câștiguri sumplimentare. Atenție însă la decizii, pentru că vei avea tendința să te grăbești, iar acest lucru poate duce la pierderi majore. Marte îți va amplifica energia și vei fi motivat să lupți pentru a-ți atinge obiectivele, fie ele personale, profesionale sau financiare. Este, totodată, un moment bun să îți îmbunătățești stilul de viață.