FURT DE LEMNE ÎNTR-UN CENTRU DE PLASAMENT

0
381

Au furat lemnele de foc necesare încălzirii unui centru de plasament și le-au dus acasă la ei. Este isprava mai multor angajați ai fostului Centru Rezidenţial pentru Recuperarea şi Reabilitarea Copilului cu Tulburări de Comportament din Beceni, printre care și directorul instituției.

Totul a fost descoperit în urma a 8 percheziții efectuate recent de către polițiștii buzoieni. Oamenii legii au descins, atât la sediul fostului centru, cât și la domiciliile persoanelor suspectate de delapidare, abuz în serviciu și gestiune frauduloasă.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au descoperit, pe lângă acte ce dovedeau furtul lemnelor, și un pistol cu aer comprimat, pentru care deținătorul nu avea autorizație.

5 persoane, doi bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, au fost audiate de către procurori.

Centrul rezidențial pentru recuperarea și reabilitarea copilului cu tulburări de comportament nr. 5 Beceni a fost închis în urmă cu mai bine de 2 ani. Aici urma să se creeze servicii, care să asigure cea mai potrivită formă de îngrijire alternativă a copiilor, într-un mediu familial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here