Centrele de transfuzii din țară vor fi reorganizate și întregul sistem de prelevare și management al stocurilor va fi regândit. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății și vine la trei luni după majorarea semnificativă a valorii tichetelor de masă pe care le primesc donatorii. De la 1 ianuarie, când suma a ajuns la 280 de lei, centrele sunt în permanență pline și oamenii trebuie să aștepte și câteva ore pentru a dona sânge.
Peste tot în țară, stocurile de sânge au fost refăcute și nu au mai existat perioade de criză, ca în anii trecuți.
Voluntarii sunt încurajați să se programeze din timp pe platformele online. Însă nu toți le folosesc. Și vin la centre chiar și cu sutele într-o zi.
În România sunt 42 de centre de transfuzii. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune ca este nevoie de o reorganizare a sistemului pentru a face față solicitărilor de sânge din spitale și afluxului mare de donatori.
“Avem nevoie de 7, maximum 8 centre regionale. Iar restul să se ocupe doar de prelevare și transport la centrele regionale. Este în lucru la Ministerul Sănătății și ne gândim ca, în cursul acestui an, să reorganizăm sistemul de transfuzii”, declară Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
Datele oficiale arată că puțin peste 425 de mii de oameni au donat anul trecut sânge, cei mai mulți în centrele din București, Timiș, Cluj, Iași și Prahova.