Senatul a votat o propunere legislativă care prevede dublarea amenzilor pentru cei care își deranjează vecinii.
Potrivit legii, pentru zgomote putenice și larmă în blocurile de locuințe sau chiar la casă, amenda era între 200 și 1000 de lei. Aceasta se aplica chiar și în afara orelor reglementate special. Și folosirea aparatelor care fac zgomot puternic în orele de liniște, se sancționa cu amendă între 500 și 1500 lei.
Acum însă, conform noii legi, persoanele care fac zgomot în intervalele interzise, vor plăti minimum 1.000 de lei. Iar cei care organizează petreceri zgomotoase vor fi penalizați cu cel puțin 4.000 de lei.