Două clădiri istorice de pe domeniul Alexandru Marghiloman, din muncipiul Buzău, Casa de Oaspeți și Grajdurile lui Marghiloman, ar putea fi inaugurate, foarte probabil, în luna mai a acestui an. Anunțul a fost făcut recent de către primarul municipiului, Constantin Toma.
Potrivit proiectului, la parterul “Casei de Oaspeți”, care, odinioară a găzduit-o și pe Regina Maria, vor fi amenajate o cafenea și un mic restaurant, bucătărie și recepție, iar la etaj și mansardă, șase unități de cazare în regim hotelier de patru stele.
Ultima clădire din complexul Marghiloman, reabilitată în cadrul unui alt proiect este Casa Grădinarului, o construcție de dimensiuni mai mici, aflată lângă zidul domeniului. Casa Grădinarului va avea amenajate sere didactice pentru copii. Și la această clădire, recepția ar urma să fie făcută tot în primăvara acestui an.
După reabilitare, două dintre clădirile ce compun „grajdurile lui Marghiloman” vor servi drept spațiu expozițional, iar un imobil va primi ocazional câțiva cai și ponei, cu care se vor face, precum odinioară, plimbări pe aleile din Parcul Marghiloman.