TREI ZILE LIBERE ÎN PLUS, ÎN 2024, PENTRU ANGAJAȚII ROMÂNI

0
419

Anul 2024 vine cu veşti bune pentru români. Salariații de la stat vor beneficia în acest an de trei zile libere în plus, pe lângă sărbătorile legale și zilele de concediu de odihnă.

Dacă în 2023 au fost 15 zile libere prilejuite de sărbători, anul acesta vor fi două în plus. Cele două zile sunt cele de 6, respectiv 7 ianuarie, adică de Bobotează şi Sf. Ion. Guvernul a stabilit săptămâna trecută calendarul pentru aceste libere la care a adăugat şi alte 3 zile „punte” pentru a face legătură între aceste sărbători şi weekend.

Astfel, angajaţii românii vor avea 3 mini-vacanţe în 2024. Prima dintre ele va fi în perioada 1-6 mai, cea de-a doua în perioada 15-18 august, iar cea de-a treia în perioada 25-29 decembrie. În ceea ce priveşte persoanele care trebuie să lucreze în aceste zile de sărbători legale, acestea vor primi alte zile libere în următoarele 30 de zile lucrătoare de la aceste sărbători.

Dacă nu se pot acord zile libere, atunci aceşti angajaţi trebuie să primească un spor de cel puţin 100% pentru acele zile muncite. Dacă nu se întâmplă nici acest lucru, atunci angajatorul riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here