Pe Bulevardul Unirii nu se va mai parca! Este răspunsul ferm transmis de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, tuturor celor nemulțumiți de faptul că au rămas fără loc de parcare, după ce staționarea mașinilor pe marginea celei mai importante artere a orașului a fost interzisă.
Ieri după amiază, zeci de buzoieni au protestat, din nou, în Piața Dacia, în fața Primăriei, față de măsurile impuse de autorități pe Bulevardul Unirii.
În cadrul unei discuții cu o delegație a protestatarilor, primarul Constantin Toma a rămas însă ferm pe poziție. Edilul le-a spus buzoienilor că au la îndemână alte soluții pentru a-și lăsa autoturismele, fie în parcările marilor hipermarketuri, fie în locurile puse la dispoziție de autoritățile locale în preajma talciocului.