Gara Buzău, alături de alte stații CFR din țară, va beneficia de un totem cu un cod QR, în cadrul unui proiect național, ce are ca obiectiv informarea și conștientizarea privind sustenabilitatea. Anunțul a fost făcut de către consilierul de stat László Borbély, prezent luna trecută la Buzău, în cadrul unei conferințe privind ,,Impactul economiei circulare asupra sectorului apei în România”. Prin acest totem orice persoană care are la îndemână un telefon mobil poate obţine informaţii despre ceea ce înseamnă dezvoltarea durabilă.
Până la implementarea acestui proiect, Gara Buzău și pasajul subteran, care face legătura cu peroanele mai multor linii, continuă să aștepte să fie reabilitate. Primăria Buzău a încercat în 2020 să treacă pasajul subteran în proprietatea sa, pentru a-l consolida. S-a renunțat repede la proiect după ce s-au descoperit probleme grave la structura de rezistență a construcției, a căror remediere depășea cu mult bugetul disponibil al municipalității. În urmă cu un an, autoritățile centrale au decis ca întreaga magistrală care leagă Bucureștiul de localitatea Vicșani, din Suceava, la granița cu Ucraina, să intre în reabilitare prin fonduri europene, iar aceasta va include și Gara Buzău.