În decembrie, încep să sosească cei mai generoşi Moşi, este vremea când Moş Nicolae, Moş Ajun şi Moş Crăciun vin la cei mici şi mari cu sacul plin de daruri, legende şi obiceiuri minunate.
Primul Moş cu tolba plină este Moş Nicolae, despre care se spune că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, vine la geamuri, vede copiii care dorm şi, dacă sunt cuminţi, le lasă dulciuri şi alte daruri în ghetuţe. Însă, tot el este acela care-i pedepseşte cu o nuieluşă pe cei leneşi şi neascultători.
În 6 decembrie este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni
Sfântul Nicolae este un personaj real din hagiografia creştină, sărbătorit în calendarul bizantin, dar şi în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie.
Nicolae s-a născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, astăzi Kocademre în Turcia, în jurul anului 280, într-o familie înstărită, iar numele său în limba greacă înseamnă „biruitor de popor”.
La moartea ambilor părinţi, Nicolae a moştenit întreaga avere şi a hotărât să o folosească pentru a ajuta cât mai mulţi oameni nevoiaşi şi a devenit astfel cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semenii săi, şi în special pentru copii.
Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria minunilor sale: readucerea la viaţă a trei copii omorâţi, a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea prin rugăciune şi post a furtunii de pe mare şi multe altele. Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ştirea lor, iar dacă era descoperit de cineva, îl ruga să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu.
Devenit Episcop de Myra, Nicolae s-a retras în ultima parte a vieţii la Mănăstirea Sionului, pe care o ctitorise chiar el lângă capitala Lichiei, unde a şi fost înmormîntat, la 6 decembrie 345 (sau 352).
În anul 1087, moaştele au fost furate de câţiva negustori italieni şi duse la Bari, unde, la 22 iunie 1197, a fost sfinţită biserica ridicată special pentru a-i adăposti moaştele.
Astăzi, moaştele sale se află tot în biserica din Bari, deşi părticele din ele au ajuns în mai multe biserici din lumea creştină. O mică parte din acestea se află la Mănăstirea Aninoasa din judeţul Argeş şi, din secolul XIX, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.
Sfântului Nicolae îi sunt atribuite nu mai puţin de 21 de miracole.
Una dintre cele mai cunoscute este legenda celor trei surori, fetele unui nobil sărac, care nu se puteau mărita. Se spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, care ajunsese deja prelat, a lăsat noaptea la uşa casei nobilului un săculeţ cu aur şi povestea s-a repetat şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de-a doua fată. Când a venit vremea măritişului pentru cea de-a treia, nobilul a stat de pază ca să afle cine este binefăcătorul fetelor. Se spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului cu aur prin hornul casei drept într-o şosetă agăţată la uscat pe şemineu.
Tatăl fetelor l-a văzut pe Nicolae şi nu a putut ţine secretul, iar de atunci oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae.
Cunoscut pentru darurile anonime pe care le făcea celor săraci, în Evul Mediu şi măicuţele sau călugării aşezau la uşă pe furiş daruri pentru săraci, în noaptea de Sfântul Nicolae.
Cei trei săculeţi de aur dăruiţi fetelor au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur şi a apărut şi obiceiul agăţării şosetelor de şemineu pentru a fi umplute cu daruri.
O altă legendă spune că, după călătoria pe care a făcut-o în Ţara Sfântă pe urmele lui Iisus, Nicolae s-a întors în acasă, în Lichia, pe mare. În timpul călătoriei, o furtună teribilă a scufundat corabia şi o mulţime de marinari s-au înecat. Dintre toţi a scăpat doar Nicolae. S-a rugat lui Dumnezeu, ruga lui a fost ascultată şi toţi cei înecaţi au înviat şi de atunci Sfântul Nicolae a devenit patronul marinarilor şi al călătorilor pe ape. Toţi marinarii vin pe uscat la slujba din noaptea de 5 spre 6 decembrie, în Olanda tradiţia fiind respectată de sute de ani.
Tradiţii româneşti de Sfântul Nicolae
În calendarul popular românesc iarna începe în noaptea din 5 spre 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Numit în popor Sânicoară, se spune că el ar sta în stânga Domnului, iar în seara de Anul Nou, când cerurile se deschid de trei ori, Sfântul Nicolae se zăreşte cum stă la aceeaşi masă cu Dumnezeu şi Sfântul Vasile.
Se crede că Sfântul Nicolae stă la miazăzi, deoarece pe 6 decembrie soarele răsare din această parte, iar din această dată, în credinţa populară, soarele este alungat de Sfântul Nicolae şi începe să răsară tot mai spre miazănoapte.
Tradiţia românească spune că Sânicoară este bătrân şi are barba albă. În 6 decembrie, Moşul îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă să nu ningă, atunci se zice: „Hei, a întinerit Sfântul Nicolae”.
Tradiţia spune şi că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, semn al primei zăpezi, şi păzeşte Soarele, pentru ca lumea să nu fie lipsită de lumină şi căldură. Se spune că dacă Sfântul Nicolae a venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna.
De ziua lui Sânicoară se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou, ocazie cu care se poate spune cum va fi vremea şi care va fi rodul livezilor, în anul viitor.
Sânicoară e cel mai popular sfânt din Ardeal, iar sărbătoarea lui a creat un adevărat folclor, de la darurile de Moş Neculai şi până la obiceiurile şi legendele care diferă de la sat la sat.
Este protectorul corăbierilor pe care îi salvează de la înec şi se spune că atunci când cineva trece pe lângă o apă mare e bine să-şi facă semnul crucii şi să se roage la Sfântul Nicolae, căci el este mai-mare peste ape.
Nicolae este şi protectorul celor încercaţi de soartă, văduve, orfani şi al fetelor sărace care se mărită greu, iar cu copiii este generos şi le aduce daruri, dacă sunt cuminţi, şi pedepseşte cu o nuieluşă, când sunt obraznici şi neascultători.
Tradiţia Sfântului Nicolae în lume
În Franţa, Sfântul Nicolae este însoţit de un personaj numit Le Père Fouettard, pe care oamenii îl dispreţuiesc.
Până în 1552, când Împăratul Carol al V-lea a asediat oraşul Metz, Moş Nicolae venea singur pe 6 decembrie şi le aducea jocuri şi dulciuri copiilor cuminţi, dar şi celor mai puţin cuminţi. În anul acela însă, locuitorii oraşului au fost nevoiţi să ceară ajutor regelui Franţei pentru a supravieţui asediului, care a ţinut până în ianuarie 1553. Breasla tăbăcarilor a inventat, pentru a-i îmbărbăta pe locuitorii din Metz, un personaj grotesc care îl reprezenta pe Carol al V-lea cu un bici în mână cu care îi pedepsea pe tineri alergându-i pe străzi. A fost botezat Père Fouettard, moşul care vine cu biciul, şi în anii următori s-a păstrat ideea acestui personaj dezagreabil care îi pedepseşte pe copiii neascultători cu o nuieluşă usturătoare.
Treptat, tradiţia nuieluşei care îi sperie pe copiii neascultători s-a răspândit şi în Germania, Olanda sau Belgia şi a ajuns şi până pe meleagurile noastre, şi de aceea, de Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc, pe lângă dulciuri şi jucării, o legătură de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai puţin cuminţi primesc o nuieluşă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă.
În Germania, Sfântul Nicolae vine împreună cu un aghiotant care poartă nume diferite. Sfântul Nicolae are un sac în spate şi un băţ în mână, iar aghiotantul este o fiinţă înspăimântătoare. În zona Berchtesgaden, 12 tineri îmbrăcaţi în paie, cu măşti pe faţă care reprezintă animale, dansează în urma Sfântului Nicolae şi sună din talăngi. După ce oferă daruri fiecărei case în parte, tinerii dau gazdele afară făcându-se că le bat, ca pedeapsa simbolică pentru eventualele rele săvârşite.
În Danemarca, acela care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe cel care aduce daruri.
La Befana le aduce daruri copiilor din Italia, este un personaj despre care se crede că a refuzat să-i conducă pe înţelepţi la Bethleem când ei i-au trecut pragul, şi de aceea La Befana merge din casă în casă pentru a-l găsi pe Copilul Hristos, de cele mai multe ori pe mătură.
Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.
Tradiţia moşului care aduce daruri copiilor a apărut în Scandinavia cu multe mii de ani înainte de Hristos. Zeul Odin al vikingilor călătorea în timpul iernii prin toată lumea, călare pe un cal cu opt picioare, oferindu-le daruri celor buni şi pedepsindu-i pe cei răi. În creştinism, această tradiţie a fost înlocuită de Sfântul Nicolae şi Moş Crăciun.
În Siria, cadourile vin cu o cămilă tânără în data de 6 ianuarie, la creştinii din Ghana moşul care aduce daruri vine din junglă, iar în Hawaii el coboară din barcă.
