Credincioşii se pregătesc de Postul Crăciunului, care începe la mijlocul acestei săptămâni.
Postul Crăciunului durează 40 de zile, iar în acest an, lăsatul secului este marți, 14 noiembrie. Urmează o perioadă în care credincioşii renunţă la carne şi la produsele lactate. Dar se pregătesc sufleteşte şi pentru preţurile mari ale zarzavaturilor, legumelor şi fructelor.
Economiştii estimează că postul acesta va fi mai costisitor decât cel de anul trecut, cu un plus de cheltuieli de până la 20%.
În pieţe un kilogram de cartofi costă între 4 şi 7 lei, fasolea se vinde cu un preţ de 15 până la 17 lei, iar dacă ne gândim la dovlecei, kilogramul costă 8 sau 9 lei. Ceva mai ieftină este conopida, care se vinde cu 4 sau 5 lei.
Nici fructele nu sunt cu mult mai ieftine. Un kilogram de struguri costă între 15 şi 18 lei, perele, în jur de 10 lei kilogramul. Iar merele, cel puţin 4 lei.
Postul Crăciunului este mai puţin strict decât cel al Paştelui, având mai multe dezlegări la peşte.
Postul Crăciunului pregătește credincioșii pentru una dintre cele mai mari sărbători religioase, Nașterea lui Iisus, sărbătorită pe 25 decembrie.