3 ZILE DE FESTIVAL DEDICAT FILMULUI ROMÂNESC

0
320

„Caravana filmului românesc” a ajuns, la Rm Sărat, și în acest an. În cadrul celei de-a doua ediții a Caravanei „Serile Filmului Românesc” publicul cinefil a putut viziona la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” filme-capodoperă, producții noi, dar și documentare care au scris istorie. Festivalul a fost prezentat de Irina-Margareta Nistor, cunoscut critic de film, producător de emisiuni TV şi radio, traducător, selecţioner şi director artistic la numeroase festivaluri. Cunoscută drept „vocea” filmelor din anii’80, prin dublarea a peste 6.000 de filme din acea vreme, Irina-Margareta Nistor a transmis cinefililor din Rm Sărat, în cele trei zile de proiecții, întreaga sa pasiune pentru film.

Festivalul a debutat, vineri, cu un film de excepție, care a reamintit de parfumul timpurilor de altădată. Pelicula „Playback”, al cărui protagonist este Sorin Lupașcu, cel mai cunoscut DJ din perioada României comuniste, a recreat atmosfera discotecilor din anii ’80, printr-un retro party pe vinyl.

Caravana „Serile Filmului Românesc” a reușit, și în acest an, o apropiere a publicului de cinematograf, dar mai ales de filmele romănești.

Pe parcursul celor 3 zile de festival râmnicenii au avut de unde alege: adevărate filme de colecție, dar și producții noi.

Evenimentul a fost susținut de Consiliul Local Râmnicu Sărat, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat și Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”. Caravana „Serile Filmului Românesc” este o extindere a unicului festival dedicat exclusiv filmului românesc, care are o tradiție de 14 ani la Iași. Intrarea în toate cele trei zile de festival a fost gratuită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here