Peste 461 de mii de elevi figurează în luna octombrie cu burse de merit, iar aproape 740 de mii cu burse sociale. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației, 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranşa de medii 8,00 – 10,00. iar dintre acestea, peste jumatate sunt acordate elevilor care au medii peste 9,50.
Doar 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranşa de medii 5,00 – 7,99 şi 1,84% este generat de mediile sub 5,00.
Comparativ, în anul şcolar 2022 – 2023 au fost acordate peste 260 de mii de burse de merit şi peste 92.000 de burse de studiu.
De asemenea, aproape s-a dublat numărul burselor sociale: peste 738 de mii în acest an şcolar, față de 340 de mii, câte au fost anul trecut.
Reamintim că începând cu acest an scolar bursele de merit se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale, respectiv a mediilor de admitere.
Bursa de merit este de 450 de lei/lună, cea socială de 300 de lei/lună, iar cea tehnologică de 300 de lei/lună.