Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a fost dotat cu 122 de ambulanţe noi. Vehiculele sunt destinate serviciilor publice de ambulanţă şi au fost achiziţionate cu fonduri europene, la o valoare totală de peste 28 de milioane de lei.
IGSU derulează şi un amplu program în valoare de 142 de milioane de euro, obţinuţi cu sprijinul Băncii Mondiale, pentru modernizarea şi reconstrucţia a 35 de staţii de pompieri care deservesc aproximativ un sfert din populaţia României. În anul 2027, când trebuie finalizate toate lucrările, România va deveni un lider mondial în ceea ce priveşte staţiile de pompieri, cu consum de energie aproape de zero şi rezistente la dezastre. O primă astfel de staţie a devenit complet operaţională în cursul acestui an la Mizil, în Prahova.
La alte patru, localizate în Carei, Tecuci, Bucureşti şi Călăraşi, lucrările sunt avansate şi se preconizează că se vor încheia până în iunie 2024.