PROGRAM DE VIZITE MODIFICAT DE ÎNMULȚIREA CAZURILOR DE COVID

0
385

Dacă am crezut că am scăpat de virusul COVID, autoritățile medicale ne contrazic. Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, la nivelul județului Buzău, până pe 28 august, au fost diagnosticați cu acest virus 109 pacienți. Unii dintre ei sunt internați în spitalele din județ, însă prezintă forme ușoare ale bolii.

În acest context, conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău a decis să impună noi restricții pentru aparținători și anume să restrângă programul de vizitare. De asemenea, în patru secții ale spitalului, accesul este interzis pentru aparținători.

Medicii epidemiologi spun că se așteptau la revenirea virusului Sars-Cov-2, dar recunosc că cifra este mult mai mare față de perioada similară a anului trecut.

Specialiștii epidemiologi atrag atenția că, mai nou, simptomatologia a suferit unele modificări, fiind înșelătoare, astfel că afecțiunea este tratată cu superficialitate de către cei infectați cu Covid.

La finele săptămânii trecute, DSP Buzău a confirmat un focar de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, unde 12 persoane au fost confirmate cu coronavirus. Aici au fost impuse restricţii şi măsuri de protecţie atât pentru vizitatori cât şi pentru personalul medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here