Ministerul Agriculturii anunță că fermierii care au cultivat anul trecut cereale vor primi un sprijin financiar de 2 lei/litru de motorină.
Vor primi acest sprijin de urgenţă fermierii, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafaţa de minimum 1 hectar în cadrul ajutorului naţional tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui.
În plus, anul aceasta trebuie să depună și o cerere de plată pentru intervenţiile din sectorul vegetal.
Valoarea sprijinului sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină. În total, banii ajung pentru aproape 153 de milioane de litri de motorină, susține Ministerul Agriculturii.
Instituția susține că este în desfășurare și „Programul de rambursare a accizei la motorină” folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul trecut, 1,63 lei/litrul de motorină utilizată în agricultură.