GUVERNUL ÎȘI ASUMĂ RĂSPUNDEREA PENTRU PACHETUL DE LEGI CARE VIZEAZĂ REFORMA APARATULUI DE STAT

0
351

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că își angajează răspunderea pentru pachetul de legi privind măsurile fiscale și reducerile bugetare.

Este o procedură excepțională de care se folosește, după ce mai bine de două luni. Măsurile vor fi doar prezentate în plen, la începutul lunii septembrie.

Aleșii care se opun vor avea la dispoziţie trei zile pentru a depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului. Fără o moţiune de succes, pachetul legislativ va ajunge la promulgare la preşedintele Iohannis, astfel încât o parte dintre măsuri să fie aplicate de la 1 octombrie, iar restul din 2024.

Guvernul vrea ca din octombrie angajații din construcții și din agricultură să plătească și ei contribuția la sănătate, iar cei din IT, cu salarii de peste 10.000 de lei brut, să achite impozit pe profit. Un impozit de 1% va fi aplicat microîntreprinderilor care au cifra de afaceri de până la 60.000 euro, iar cele care au între 60.000 de euro şi 500.000 de euro vor plăti 3%.​

Însă cele mai multe măsuri fiscale vor fi aplicate din 2024. Social-democrații și liberalii par să fie de acord cu supraimpozitarea profitului multinaționalelor. Asta ar însemna ca orice firmă cu afaceri de peste 100 de milioane de lei să achite un impozit de 16% pe profit, dar nu mai puțin de 1% pe cifra de afaceri. Alți bani ar veni la buget din suprataxarea locuințelor cu valori de peste 500.000 de euro și a mașinilor de peste 75.000 de euro.

O ordonanță pregătită pentru reducerea cheltuielilor bugetare prevede ca numărul secretarilor de stat, subsecretari, vicepreşedinţi şi al funcţiilor de demnitate publica să se diminueze cu minimum 20% până la 1 ianuarie 2024, iar posturile vacante să fie anulate.

O nouă regulă va fi ca numărul de posturi de conducere dintr-o instituție să nu fie mai mare de 8%. Pe de altă parte, sporul de condiții vătămătoare va fi limitat la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.000 de lei. Telefonul mobil de serviciu nu va costa mai mult de 500 de lei, iar abonamentul aferent – 50 de lei. Alte economii la buget s-ar face din limitarea indemnizațiilor pentru delegații, dar și din cea a achizițiilor de mașini și a carburantului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here