Adolescenții care au împlinit 16 ani pot călători de acum în străinătate fără a fi însoțiți de un adult, cu anumite condiții, însă.
Legea care prevede acest lucru a intrat în vigoare ieri, 20 august. Este vorba, de fapt, de o modificare la Legea privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Potrivit modificărilor legislative minorul care a împlinit 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, poate să se meargă în străinătate neînsoţit, în trei situaţii.
În vizită la rude, pentru studii sau concursuri oficiale și pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol.
În funcţie de scopul declarat la ieşirea din ţară, minorul trebuie să prezinte la controlul de frontieră o declaraţie autentificată a părinţilor, în original, de invitații oficiale sau de documente medicale care să dovedească starea de sănătate a minorului.