FĂRĂ PROBLEME MAJORE ÎN CENTRELE DE SERVICII SOCIALE

0
306

Județul Buzău stă foarte bine în ceea ce privește asigurarea serviciilor sociale. Este concluzia președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în urma verificărilor efectuate în luna iulie de către echipe mixte de control în 36 de unități de asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. Neagu precizează că în Buzău nu au fost depistate probleme majore, nici în centrele de copii și nici în azilele de bătrâni.

Echipele de control au descoperit că în unele centre sociale există probleme cu igienizarea spaţiilor, transmiterea de documente, monitorizarea temperaturii în spaţiile de depozitare a alimentelor ori cu inscripţionarea unor ustensile de curăţenie. Președintele Consiliului Județean Buzău consideră însă că echipele de verificare au dat dovadă, în multe cazuri, de exces de zel.

În urma controalelor din centrele sociale, echipele de control au dat 4 avertismente şi 10 amenzi. Dintre acestea din urmă, 4 amenzi au fost stabilite în sarcina unor angajaţi, iar 6 în sarcina Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. Valoarea totală a amenzilor ce trebuie achitate de DGASPC este de 45.500 lei, suma ce trebuie achitată în termen de 15 zile fiind de 5.050 lei. Neagu consideră, însă, aceste sancțiuni drept exagerate.

Termenele acordate centrelor sociale din județul Buzău pentru remedierea problemelor identificate în timpul controalelor sunt cuprinse între 15-90 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here