PARLAMENTARII RĂMÂN FĂRĂ PENSII SPECIALE

0
271

Membrii Camerei Deputaţilor şi ai Senatul au votat, luni, legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Au fost înregistrate 382 voturi „pentru”, trei abțineri și trei „nu votez”.

Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.

De asemenea, a fost votat un amendament al coaliției prin care magistrații pot să își aleage ce perioadă să fie luată în calcul pentru pensionare.

Peste 800 de foști parlamentari beneficiază în prezent de pensie specială, iar unii dintre aceștia încasează peste 10.000 de lei pe lună. Printre cei favorizați de sistemul instituit încă din 2016 se numără foști premieri și miniștri, dar și alți lideri politici.

Reprezentanții Asociației foștilor parlamentari au spus că vor contesta inițiativa la Curtea Constituțională, motivând că acest proiect este identic cu cel care a fost declarat neconstituțional în 2022.

Liderii coaliției spun că nu se pune problema ca legea să fie contestată la Curtea Constituțională și că acest vot reprezintă începutul reformei complete a pensiilor speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here